Găinării de manager temporar – episodul 2

Episodul 2: Erată la niște comentarii neîntemeiate

Redau, mai jos, comentariile unei colege de la Secretariatul literar al Teatrului ”Nottara”, făcute la un anunț de pe Facebook, privind noua mea angajare la Teatrul ”Tony Bulandra”. Îi mulțumesc, cu acest prilej, pentru excelenta promovare a articolului de pe blogul www.tepusa.ro, intitulat Găinării de manager temporar/ Episodul 1:  Fraudă de mici dimensiuni.

Monica Andronescu: Stimata doamna, in lumina celor cateva lamuriri de mai sus, ar trebui sa va cereti scuze pentru denigrare. Si ar mai fi de lamurit cateva lucruri, pe care le tot vehiculati public: 1. legat de consolidare. ati fost peste 10 ani la conducerea acestui teatru. Stiti perfect care este situatia. Cum puteti cere unui om sa rezolve in 5 luni ce n-ati rezovat dvs in 10 ani?! 2. Vorbiti de curatenie in teatru. E un lucru de bun simt si in cazul de fata de respect fata de actori sa faci curat in locul in care iti desfasori activitatea. Si acasa facem curat, nu? era mizerie, acum e curat. 3. vorbiti despre revenirea dvs pe post si omiteti sa spuneti un lucru esential, la acel moment erati pensionata si nu era „obligatoriu” sa reveniti pe postul de Sef Specialitate Artistica. Pentru ca, repet, erati pensionata de luni bune, in secret… 4. ar fi bine sa va interesati inainte sa scrieti: dl Repan a iesit din distributia la Don Juan pe motive de sanatate. Puteti verifica. 5. Vorbiti de expozitia din Teatrul Nottara. Ca teatrolog, ar trebui sa stiti ce importanta are istoria, nu-i asa? chiar dvs ati comandat o monografie a teatrului… pe vremea cand erati manager. Dar stiti cum e, cand se ocupa altul de trecut, spunem ca de ce nu se ocupa de prezent, cand se ocupa de prezent, il criticam ca nu se ocupa de trecut. Scopul e sa denigrati. Atat!

Mă văd nevoită să răspund comentariilor de mai sus, îndreptând câteva vădite  neadevăruri:

1. Da, din 2016 am făcut demersuri disperate pentru a se demara lucrările de consolidare ale blocului din Bd. Magheru 20, în cadrul căruia se află și sediul Teatrului ”Nottara”. Zadarnic, pentru că imobilul constituia, la vremea respectivă, obiectul unui litigiu de retrocedare către moștenitorii lui Liviu Ciulei și pentru că exista o lege care nu permitea astfel de proiecte decât cu acordul tuturor proprietarilor din respectiva clădire. După ce avocații instituției au câștigat procesul și teatrul a rămas în custodia PMB, fostul primar general, Doamna Gabriela Firea, împreună cu Domnul Marius Coaje, fostul director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, au găsit soluția de a reabilita și moderniza teatrul, trecându-l, drept prioritate, pe lista de Investiții. Doar că schimbându-se echipa la PMB, în 2020, efortul trebuia reluat (după model strict românesc). Și nu m-am sfiit să-l fac de la capăt. Am apelat la Domnul Edmond Niculușcă, și dumnealui, acum, fost director al aceleiași Administrații Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic, dar care, în 2020, făcea parte din noua echipă a noului primar general, Domnul Nicușor Dan. Am avut două întâlniri amiabile, în care m-a convins că e mai bine să trecem imobilul de la Direcția Investiții la Administrația pe care o conducea în acel moment, spre a se face mai repede demersurile necesare (Niculușcă: Preluăm Teatrul Nottara și alte instituții de cultură la Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic). Mutarea de la Direcția Investiții a PMB la Administrația menționată a fost, într-adevăr, rapidă. Și cu atât am rămas. Domnul Niculușcă a demisionat, iar Doamna Directoare executivă a Direcției Cultură, Învățământ, Turism a devenit, brusc, preocupată de schimbarea mea din funcție, uitând cu totul de promisiunea că se va implica, împreună cu mine, pentru a începe lucrările de consolidare, reabilitare, modernizare ale Teatrului ”Nottara”. Așa că, după demiterea mea, i-am lăsat, managerului interimar, devenit, între timp, temporar, moștenire, vreo doi saci de documente. La propriu, în biroul Direcției! Toate aceste detalii sunt cunoscute și de colega de la Secretariatul literar, și de directoarea executivă a culturii PMB-iste, și de managerul temporar. Cum la fel de cunoscut este tuturor și ceea ce urmează: pe vremea mea NU exista PNRR. Acum există, și unele teatre cu probleme similare, au aplicat pentru obținerea unor fonduri (de consolidare) din cadrul acestui program. Întrebarea mea către colega de la Secretariatul literar, erijată în  purtătoare de cuvânt a noii Direcții, este de ce nu s-a făcut o asemenea aplicație? Probabil e ceva mai greu decât spoiala sediului, numită curățenie generală.

• Vorbeam de bine despre curățenia făcută de noul director. Am și menționat faptul că numele managerului temporar va rămâne, probabil, în istoria teatrului,  ca ”promotor” al acestei activități (merituoasă, însă insuficientă).

• Aminteam despre revenirea mea pe postul de șef Serviciu Specialitate Artistică, în contextul în care exista o dispoziție de primar în acest sens, iar cumulul-pensie e un drept de muncă recunoscut în România. Doar că dl manager temporar a preferat să angajeze tot o persoană cu… cumul, care, însă, după cum știm, are baza la TVR. Oare care dintre noi puteam să dedicăm mai mult timp activității din Teatrul ”Nottara”?

În altă ordine de idei, nu a fost niciun secret că am ieșit la pensie, doar că nu am considerat necesar să organizez un bal în cinstea acestui eveniment din viața mea personală. Și ce să vezi, legea îmi permitea să ies la pensie fără să postez asta pe Facebook!!!

• Nu scriam despre motivul înlocuirii Domnului Alexandru Repan în distribuția spectacolului ”Don Juan”, ci despre nășii și cumetrii. E o diferență.

• ”Vorbesc” despre o ”expoziție”, care are toate șansele să coste peste 25.000 de euro. Când Primăria se plânge că e ”săracă”, mi se pare că e cel puțin imoral să cheltuiești atâția bani pe o instalație cu ”elemente din arhiva teatrului” și să nu faci, cu acei bani, un spectacol în care ar putea fi distribuiți tocmai actorii rămași cu puține sau chiar fără roluri după scoaterea intempestivă din repertoriu a unor producții de succes. (Cu atât mai mult că există deja o monografie făcută în mandatul meu și care acoperă 70 de ani de existență a teatrului!) Oare asta s-ar putea numi neglijență, sau abuz în serviciu, sau inegalitate de șanse pentru artiștii rămași fără spectacole, sau discriminare, sau îngrădirea dreptului la muncă a unor angajați? Mă mai gândesc dacă nu cumva sunt toate la un loc.

Cel mai mare rău pe care îl poate face un vremelnic manager (numit ”temporar” chiar de către ordonatorul de credite) este renunțarea la arhiva teatrului (premii, trofee, diplome, dosare de presă, texte, fotografii) sub pretextul că ”trebuia făcută curățenie”. Ca om de teatru, actualmente consultant artistic, colega de la Secretariatul literar avea datoria de a atrage atenția șefului că nu e nici corect, nici moral ceea ce se întâmplă în instituție. Iar dacă mi  se va răspunde că arhiva se va digitaliza, răspund, în calitate de teatrolog, că înscrisurile/ documentele fac parte din tezaurul teatrului și că nimeni nu are dreptul să le facă dispărute.