Unul dintre spectacolele proiectului finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, ”Teatrul, o nouă normalitate.#REINVENTARE”, obținut de către Teatrul ”Nottara” în 2021, este ”Moara cu noroc”, după Ioan Slavici, în regia Alinei Hiristea.
Punctul de maxim interes al proiectului cade pe faptul că aduce laolaltă, în cadrul evenimentelor sale, artiști angajați și independenți. Așa a fost gândit, ca o punte între sistemul de stat și cel particular. Era vremea pandemiei – vremea marilor falii în societate, a marilor spaime, a abuzurilor de tot felul, iar proiectul ”Teatrul, o nouă normalitate. #REINVENTARE ar fi trebuit să vină în sprijinul creatorilor din toate mediile, aducând o fărâmă de speranță. Nu vom vorbi aici despre ceea ce a devenit proiectul în urma schimbării intempestive a managerului Teatrului ”Nottara” în 2022, ci despre un spectacol care, în ciuda tuturor obstacolelor puse și impuse de către actualul director (temporar), a ieșit nu doar bine, ci chiar meritoriu. Patru actori colaboratori și șapte angajați ai Teatrului ”Nottara”, la care se adaugă echipa de creație, exclusiv formată din colaboratori, au purces, cu mai multă sau mai puțină încredere, într-un demers ce s-a dovedit anevoios, cu un text ce poate părea depășit, cu timpi insuficienți pentru repetiții. Șansele acestei producții au fost scenariul excepțional al unui scriitor de elită, Radu Aldulescu, capacitatea artiștilor de a învinge toate șicanele, nu în ultimă instanță talentul și profesionalismul acestora, găsirea unei viziuni regizorale potrivite și muzica autentică, în cea mai mare parte interpretată live de către Ioana Calotă (acestea făcând trecerea între scenele realizate filmic). Vom vorbi despre fiecare.
Radu Aldulescu înviorează textul, pe alocuri prăfuit de vreme, al autorului Ioan Slavici, păstrându-i/ potențându-i temele general valabile: patima iubirii, patima pentru bani, setea de putere, corupția, nerespectarea legilor. Cu talent, aduce povestea în actualitatea secolului 21 fără a-i deteriora farmecul retro. La 140 de ani de la apariție, subiectul devine contemporan, astfel încât ar putea fi lesne transmis pe un canal de știri sub un titlu de mare impact: ”Oribilele crime de la o fermă cu porci”! Însă Radu Aldulescu nu alunecă în capcana cotidianului, păstrând urme ale unui limbaj arhaic, depănând, în scene scurte, sacadate, fabula.
Momentele sunt unite prin cântece vechi, interpretate de către actrița Ioana Calotă într-un mod foarte personal. În felul acesta se păstrează permanent legătura trecut-prezent, nedeteriorând în vreun fel textul original, ci doar completându-l, îmbogățindu-l.
Este uimitor cum, în clipe de grație, actori cunoscuți, cu o carieră durabilă, fac un pas în spate, oferind colegilor mai puțin experimentați prilejul să devină vioara întâi a unui spectacol. Asta fac Ada Navrot, Dani Popescu, Ion Grosu, Filip Ristovski în această montare scenică. Fără a-și neglija propriile personaje, de mai mică întindere, devin magma care încheagă întregul, dând posibilitatea artiștilor care interpretează rolurile principale să strălucească. În felul acesta ei devin pata de culoare, liantul care dă valoare poveștii. Aparițiile lor scurte sunt pregnante, de neuitat, ca niște flash-uri puternice.
Ada Navrot, actriță de forță, este, aici, mama discretă și iubitoare, care îndură cu greu și în tăcere situația tot mai tensionată dintre fiica sa și ginere. E ca o umbră care se prelinge pe lângă pereți, înregistrând totul și încercând, din timp în timp, să-și povățuiască fata.
Dani Popescu (Buză Ruptă) domină scena, jucând rolul unui uriaș cu minte puțină, cu puseuri de omenie. Aparițiile lui sunt și tensionate, și hilare în același timp.
Filip Ristovski (Marți) face un rol secundar de excepție, jucând un tălâmb, un fel de Spiridon caragialian. Înalt, dar fără snagă (vitalitate), pare supus tuturor, păcălind, adesea, pe toată lumea. Un actor frumos, extrem de mobil, care, paradoxal, joacă, în acest spectacol, urâtul.
Ion Grosu întrupează un personaj destul de fad (Săilă Boarul), cu accese de personalitate, iar Vlad Jipa, în Pintea (”căprarul”, cu înțeles de caporal), joacă monocord rolul unui tip al cărui singur ideal a rămas răzbunarea pe Lică Sămădăul, vechi tovarăș de ocnă. Alunecos, insinuant, alege calea de a se răzbuna fără zgomot, căutând astfel de prilejuri, punând capcane, folosindu-se de ceilalți. O apariție ”meteorică” este și cea a lui Remus Stănescu (Răuț), un tânăr porcar care nu-și găsește calea decât ucigând, la finalul poveștii.
O altă prezență de acest tip o constituie Laura Anghel, în rolul Doamnei, un personaj-fantomă, o doamnă ”stilată”, care face contrabandă și care e ucisă, la un moment dat de către oamenii lui Lică, împreună cu copilul. Prezența ei în scenă nu depășește câteva minute, însă e de impact, mai ales că se vorbește despre acest personaj ciudat destul de mult.
Revelațiile reprezentației rămân, însă, Raluca Jugănaru (Ana), Dorin Enache (Ghiță) și Karl Baker (Lică Sămădăul). Foarte bine distribuiți, profesionist dirijați regizoral, ei își dau întreaga măsură actoricească.
Raluca Jugănaru (Ana) este frumoasă, sensibilă, naivă și îndrăgostită. Ochii, trupul, gesturile sale exprimă permanent asemenea sentimente. E ca un parfum discret, ca o floare fragilă de primăvară. Îndură și iartă; plânge și iartă; se roagă și iartă; este pe punctul de a-și trăda dragostea pentru Ghiță, cu Lică Sămădăul, doar ca să uite indiferența/ trădarea lui Ghiță. Drumul său către moarte pare pecetluit și nu face nimic pentru a scăpa. De puține ori vezi ochii minunați ai unei actrițe arzând, iar trupul acesteia topindu-se pur și simplu sub ochii spectatorilor. Cel mai emoționant moment este, însă, acela în care începe, cu inocență, să împletească pentru fiul ei, împreună cu Uța (Ioana Calotă), firele de cânepă ale unui bici (ca cel al lui Lică), apoi continuă tot mai vinovat, împreună cu Lică (Karl Baker), încet-încet urzindu-și trădarea iubirii.
Dorin Enache, în Ghiță, este un malac arătos, care justifică dragostea pătimașă a Anei; nu pare deloc obsedat de bani, ci mai mult de bunăstarea familiei. Caută modalități facile de a agonisi ”pentru ai săi”; în prima parte a reprezentației se arată a fi un om drept, care vrea să respecte legea, care muncește din greu pentru binele stirpei. Și așa ar și rămâne dacă nu s-ar ivi ispita. Cu mijloace puține, gesturi scurte, vorbe domoale, Dorin Enache emană un farmec aparte, atrăgând simpatia publicului. El este cel năpăstuit de soartă, cel care încearcă mereu, dar nu reușește mai niciodată să respecte legea, să țină drumul drept al vieții. La început din slăbiciune, mai apoi din aviditatea de a se îmbogăți și, la sfârșit, nemaiputând ieși din ghearele șantajului și a amenințărilor. Ușor-ușor, devine un personaj eminamente tragic, care nu-și mai poate controla destinul, îndreptându-se și el către moarte.
Karl Baker interpretează unul dintre marile roluri ale vieții sale. Atât tipologic, cât și sub aspectul jocului. El se confundă cu Lică. Este chiar Lică Sămădăul, un om înnegurat, fascinant prin răul care-l macină. Lică, în interpretarea lui Karl Baker, devine întruchiparea interlopului tenebros, care nu se sfiește să fure, să amenințe, să șantajeze, să ucidă. Vorbește încet și apăsat, printre dinți. Cuvinte puține, amenințări multe. Și totuși, fascinează. E uimitor.
Toate aceste personaje sunt conturate și integrate în economia producției de către regizoarea Alina Hiristea, care a căutat și a și găsit calea dreaptă a succesului acestei producții pentru orice fel de public, nu doar pentru liceenii înspăimântați de bac, ce preferă să cumpere un bilet la teatru decât să citească nuvela. Cel puțin două lucruri sunt cu adevărat memorabile făcând unică această montare. Din punctul meu de vedere! Unul este integrarea muzicii între scenele spectacolului, care prin interpretarea plină de dramatism a Ioanei Calotă devine un adevărat recitativ, celălalt este închiderea Anei într-un cerc din care nu poate ieși, rămânând captivă locului și sorții încă de la început. De fapt, întreaga acțiune se desfășoară în cercuri, doar că unele sunt coercitive, altele mai largi, dând eroilor impresia că pot evada. Fiecare personaj are propriul său traseu, ducând spre pieire. Doar mama și copiii, care părăsesc spre final propriul cerc (moara), par să găsească izbăvirea. Sau chiar au. Finalul rămâne, doar pentru ei, deschis.
Despre decor și costume nu se poate spune mare lucru, cel mult că sunt corecte, extrem de simple. Lumina difuză învăluie actorii, creând mister, misterul morții la capătul unei vieți întunecate.
M-am întrebat, după reprezentație, cui se adresează, de fapt, spectacolul? Elevilor, în primul rând, pentru că așa a fost conceput proiectul. Iar elevii l-au primit cu căldură și cu mare atenție. Însă, sunt sigură că, în egală măsură, se adresează tuturor categoriilor de public, aducând în prim-plan teme universal valabile. Este un spectacol dens, în care actoria și regia se completează armonios. Sunt sigură că ”Moara cu noroc” de la Teatrul ”Nottara” va putea fi jucat ani de zile, cu o singură condiție: să fie programat.
Moara cu noroc, după: Ioan Slavici
Scenariul: Radu Aldulescu
Regia și ilustrația muzicală: Alina Hiristea
Scenografia: Alfred Samuel Mihailovici
Muzica: Bogdan Florinel Marinescu
Coregrafia: Sandra-Elizabeth Mavhima
Distribuția:
Ghiță – Dorin Enache;
Lică – Karl Baker
Ana – Raluca Jugănaru
Pintea – Vlad Jipa
Mama Anei – Ada Navrot
Uța – Ioana Calotă
Doamna/Mara – Laura Anghel
Răuț – Remus Stănescu
Buză Ruptă – Dani Popescu
Săilă Boarul – Ion Grosu
Marți – Filip Ristovski
Data premierei: 11 octombrie 2022
Teatrul ”Nottara” (Sala ”George Constantin”)
Face parte din proiectul finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, ”Teatrul, o nouă normalitate.#REINVENTARE”, obținut de către Teatrul ”Nottara” în 2021, în colaborare cu ARTEPUNKT (Norvegia) și MEDIA ONE
