Episodul 1: Fraudă de mici dimensiuni
Oricare ar fi ținta, e greu să nu trec prin fața Teatrului ”Nottara”, fiind așezat pe Bulevardul Magheru, în calea tuturor trecătorilor. Uneori, când am mai mult timp, îmi place să intru, să solicit ecusonul de vizitator, să semnez în registrul portarului pentru traseul pe care mi-l aleg, așa cum (îmi) pretinde managerul temporar, și să fac glume stupide pe seama unor astfel de directive (cel puțin la fel de penibile), ticluite, evident, cu gândul de a mă umili. Dar, în zilele de care vorbesc, nu a fost timp pentru vizite și alte ghidușii, pentru că, de fiecare dată, mă îndreptam spre un spectacol sau spre un eveniment din cadrul Festivalului Național de Teatru. Însă nu am putut să nu verific ceea ce mi-au împărtășit colegii prin telefon, anume că temporarul ar fi pus ștraif peste numele meu pe afișul spectacolului ”Jaful” și că a avut neobrăzarea să pună numele său pe afișul spectacolului ”Fetele Pelican”, ambele producții fiind realizate și chiar jucate înainte de demiterea mea abuzivă.
Cum nu are cine să-i spună, să-l sfătuiască, să-l instruiască, la Serviciul de Specialitate Artistică (pe înțelesul tuturor, Secretariatul literar), mai toate angajatele fiindu-i ori devotate trup și suflet, ori oportuniste, mă văd nevoită să îi explic eu că numele managerului și stagiunea/ anul în care se realizează un spectacol/ proiect e obligatoriu a fi trecute pe toate materialele de promovare. Numai în felul acesta, peste ani, monografi, cercetători, profesori, studenți etc. pot afla cine a girat pentru producțiile respective, indiferent dacă acestea au fost/ sunt reușite sau eșecuri. Cu asemenea informații și cu înregistrări/ comentarii/ analize/ fotografii/ cronici etc. se clădește atât istoria unui teatru, cât și istoria teatrului românesc.
Consider că ceea ce a făcut managerul temporar al Teatrul ”Nottara”, cu afișele, nu este doar imoral, ci fraudulos de-a binelea. Și-a însușit munca precedentului manager, respectiv a subsemnatei, fără niciun drept. Și a făcut-o cu intenție, câtă vreme, din data de 2 mai a.c., de când a fost numit, și până în prezent, nu se poate lăuda cu altă ”strategie” decât solicitarea unui post de director adjunct (care ”să-l asiste” – după cum singur mărturisea într-o ședință publică a comisiei de cultură a CGMB). Nu are niciun spectacol finalizat, deși, slavă Domnului, a cerut buget consistent pentru programe și proiecte culturale, iar Primăria Capitalei și Consiliul General i l-au (și) aprobat cu multă generozitate. Beneficiază de 1.538.000 de lei pentru capitolul 20.30.30, destinat programelor și proiectelor culturale (după cum se poate citi pe site-ul PMB), din care doar 350.000 – 370.000 de lei au fost folosiți până la plecarea mea intempestivă din 2 mai. Deci, ar fi putut cheltui, pentru producții scenice, suma de peste 1.180.000 de lei. La vremea demiterii mele, teatrul nu mai avea decât câțiva actori-colaboratori, pentru că fuseseră înlocuiți/ dublați, în pandemie, cu actori-angajați. Ca urmare, din această sumă s-ar fi putut face, până la această oră, cel puțin cinci premiere (două producții de sală mare și trei de sală studio), rămânându-i bani și pentru plata puținilor colaboratori.
Doar că dânsul a ales să se ocupe de curățenie și de alte treburi administrative: a scos toate fotografiile din foaiere și a zugrăvit spațiile. Acum, teatrul arată ca o clinică privată. Însă nu-i de ajuns: teatrul trebuie consolidat!!! Numai că despre consolidare nu suflă nicio vorbă, deși știe că e și urgent, și obligatoriu!!!
A mărturisit, stingher și bâlbâit, într-o emisiune de la București FM, că proiectul său de suflet, în această perioadă, este o… expoziție-instalație ”cu elemente din arhiva teatrului, de la începuturi până în 1984”, uitând să explice de ce ”până în 1984” și nu până în 1989, când chiar a fost o răscruce pentru cultura română, implicit și pentru teatrul pe care, doar întâmplător, îl conduce. De ce o expoziție – instalație ”cu elemente din arhivă” și nu un proiect cu actori vii și în culmea puterii de creație, cărora le-a scos, tot abuziv și lipsit de transparență, spectacole de succes, fără a-și mai da silința să-i distribuie în altele, așa cum ar făcut/ ar face orice manager cu o brumă de decență/ experiență/ profesionalism?!!!
Trebuie menționat faptul că se repetă două spectacole, care e posibil să aibă premiera în decembrie, însă în acestea sunt distribuiți ”favoriții”, iar nume mari, precum Ion Haiduc și Alexandru Repan* vor face figurație. Știm, numele celor din urmă sunt importante pe orice afiș, numele lor sunt căutate și se vând bine. Sunt actori care-și respectă și profesia, și colegii; sigur o să treacă prin scenă cu demnitate și talent.
În concluzie, atrag atenția managerului temporar că numele meu va rămâne în istoria Teatrului ”Nottara” – chiar și în istoria teatrului românesc – prin lucrurile pe care le-am realizat eu însămi, neînfruptându-mă din munca și gloria nimănui! Numele său, în istoria Teatrului ”Nottara”, s-ar putea să valoreze cel mult cât o scamă, care va fi ușor înlăturată de vreo pală de vânt. Iar ”scama” aceea care s-ar putea să fie mi-o datorează tot mie, pentru că l-am descoperit pe când era un student oarecare, pentru că l-am propus directorului de atunci spre a-i da șansa să debuteze la ”Nottara” (în 2010, cu ”True west” de Sam Shepard, oare-și mai aduce aminte managerul temporar?), pentru că, apoi, eu însămi, în calitate de manager, i-am oferit alte nenumărate posibilități de afirmare. Nu-mi pare rău decât că, din această colaborare, singurul lucru pe care l-a învățat temeinic și fără sprijinul nimănui a fost cum să-mi ia locul și în ce chip să mă dea afară din teatru, neglijând până și dispoziția primarului general, prin care ar fi trebuit să revin pe postul inițial, acela de șef serviciu specialitate artistică.
Acum, ar face bine să-și îndrepte frauda de care se face responsabil REpunând numele managerului de drept pe cele două afișe! Are timp să se semneze pe afișul ”de suflet” al expoziției-instalație și pe cele două afișe ale spectacolelor aflate în lucru (”Don Juan” de Moliere, regia: Cristi Juncu, și ”Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia: Sânziana Stoican). Chiar dacă, până la premieră, s-ar putea ca istoria Teatrului ”Nottara” să nu îl mai îngăduie, cele trei proiecte îi vor aparține de fapt și de drept! Și zugrăveala!
Ar mai fi de spus că un spectacol reluat după pandemie, chiar și cu unele înlocuiri, nu devine, automat, PREMIERĂ, adică nu se programează ca și cum ar fi nou (de trei-patru ori pe lună), în detrimentul celorlalte spectacole existente, și nici nu se vinde cu bilete în regim de eveniment (47.52 lei, față de 37.80 lei la cât sunt stabilite cele pentru spectacolele din repertoriul curent). Este o simplă RELUARE, chiar dacă însuși managerul temporar semnează regia spectacolului ”Fazanul” de Georges Feydeau. Sau tocmai pentru că dânsul o semnează! S-ar putea vorbi de abuz în serviciu, câtă vreme, altă reluare, cum ar fi ”Figaro”, după Beaumarchais, în regia lui Mihai Lungeanu, reluat cam în același timp, nu beneficiază de aceleași favoruri.
Oare din motivele arătate mai sus nu se mai consemnează datele reprezentațiilor pe site-ul teatrului și nici măcar data premierei? Merită investigat!
*Aud, chiar în clipa postării acestui articol, că Domnul Alexandru Repan ar fi fost înlocuit cu nașul managerului temporar în rolul… de figurație din ”Don Juan”. Oare cine e nașul și cât valorează figurația dumnealui pe afișul Teatrului ”Nottara”?!
Va urma!
