Fără vreun interes personal, tot citind/asimilând/ analizând/comentând ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în/cu teatrul românesc, am avut următoarea revelație:
„Revuluția” unui mic segment feminin, viciată de interese profund personale (absența de pe lista de nominalizări la Premiile Galei UNITER pentru anul 2022) seamănă cu o derizorie lovitură de stat („statul” fiind teatrul românesc; „guvernul” fiind UNITER-ul – se-nțelege)!
„Pe ce te/mă bazez(i)”, vorba lu’ Moromete?!
- Pe faptul că nimeni din segmentul „revuluționar” amintit nu a remarcat/admonestat/ comentat (după schimbarea abuzivă a managerilor bucureșteni, în 2022), numirea unor interimari/temporari exclusiv… bărbați;
- Pe faptul că acești bărbați erau în diferite stadii ale carierei lor artistice, însă toți cei numiți în 2022 nu aveau nici măcar o zi de experiență în managementul cultural (cu excepția actualului interimar de la Teatrul Dramaturgilor Români);
- Pe faptul că, la Centrul Cultural Dalles, a fost detașată, împotriva firii, de la un club sportiv, o excepțională sportivă, deci unica femeie, cu experiență managerială, dar fără nicio legătură cu noua activitate (mătrășită, mai apoi, tot fară scrupule, și de acolo);
- Pe faptul că niciunul dintre bărbații NUMIȚI, în 2022 – 2023, la cârma teatrelor bucureștene, nu a propus vreo strategie pe termen oricât de scurt și că nici nu s-au remarcat decât prin realizarea/ susținerea unor spectacole cu mai mult sau mai puțin succes;
- Pe faptul că a existat un proiect USR de comasare a centrelor culturale bucureștene din subordinea PMB, care s-a pierdut în sertarul PNL pentru a fi studiat/analizat/completat… și nimeni din segmentul „revuluționar” amintit nu s-a exprimat în vreun fel;
- Pe faptul că, dacă a eșuat (temporar) comasarea centrelor culturale, se ajunge la la posibilitatea unei comasări, mai mici, a unor teatre (Teatrul Metropolis, Teatrul Dramaturgilor Români; era pe listă și Teatrul „Stela Popescu”, dar aud că a ieșit din discuție), și iarăși se tace mâlc în rândul revoluționarelor-contestatare;
- Pe faptul că sunt 9 instituții de spectacole din subordinea PMB și CGMB cu directori interimari/temporari (Teatrul „Bulandra”, Teatrul „Nottara”, Teatrul Mic, Teatrul „Stela Popescu”, Teatrul Dramaturgilor Români, Opera Comică pentru Copii, TES, Excelsior, Circul Metropolitan), la care, cel mai probabil, nu se pot organiza concursuri pentru că directoarea DCÎT din PMB nu (mai) găsește „specialiști” care să se facă de râs evaluând proiectele la/după ordinele dânsei.
Și iarăși SE TACE ȘI SE ACCEPTĂ!
„Neglijarea”/ trecerea cu vederea a acestor fapte și atacul fără precedent la UNITER, avându-se drept pretext nominalizările pentru Premiile Galei, mă fac să cred că se are în vedere preluarea UNITER-ului de către „valul nou, progresist”, mai mult decât schimbarea unui statut/ regulament al unei gale anuale de teatru.
Aud, din mai multe „surse”, că, în urma scrisorii transmise de Domnul Gabor Tompa, privind „cazul” Joldak, i se pregătește ceva și dumnealui!
Cred că e timpul să ne oprim!
Cred ca e timpul să ne uităm în oglindă și să ne vedem, fiecare, bârna din ochi, înainte de a da cu piatra!
Îl prețuiesc pe Domnul Silviu Purcărete pentru ieșirea demnă dintr-o situație jenantă!
Poate că avem ceva de învățat!!!
Aș dori să atrag atenția
tuturor combatanților bătăliilor agresive și pline de ură din jurul nominalizărilor la Premiile UNITER,
că în narativele ofensive care au în colimator nominalizații, juriul, senatul, și toți cei care pledează pentru exclusivitatea criteriilor artistice în acordarea premiilor, s-au strecurat idei nu tocmai estetice, cu care omenirea s-a mai întâlnit de câteva ori
în ultimii 100 de ani, (ca să rămânem doar în epoca modernă), idei a căror punere în practică a condus la cele mai obscure epoci în diferite perioade istorice de tristă amintire, având consecințe tragice asupra întregii omeniri.
În articolul întitulat “ Greaua luptă a teatrului cu propria etică”, apărut în Observatorul Cultural, numărul 1150 din 15 martie 2023, autoarea sugerează la un moment dat că “ la cea mai bună actriță în rol principal” e nominalizată Éva Imre, pentru rolul dintr-un spectacol regizat de Attila Vidnyánszky Jr., fiul lui Attila Vidnyánszky, „tartorul” orbanist al teatrului din Ungaria (sigur, accentuez faptul că actrița nu are cum sau de ce să fie penalizată că joacă într-un spectacol regizat de Vidnyánszky Jr.– după cum vom vedea imediat, Éva Imre e, suplimentar, în centrul altei discuții despre nominalizările acestea). Despre dimensiunea etică a invitării nu a regizorilor care se opun amurgului democrației din Ungaria, ci a celor care contribuie la acest amurg (și a membrilor lor de familie, nu cine știe ce afirmați profesional anterior) nu a vorbit nimeni (adevărul e că teatrul românesc nu prea are habar de ce se petrece în teatrul din Ungaria și avem și argumentele estetice: dacă omul e așa bun regizor…).” – sublinierile îmi aparțin. Adică se propune ca Attila Vidnyánszky jr., un TÂNĂR (29 de ani!) regizor de excepție, care a pus ín scenā două spectacole extraordinare, epuizate cu luni înainte la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, pe care doar autoarea, în evidentă necunoștință de cauză îl consideră “ nu cine știe ce afirmat profesional”, -el impunându-se ca regizor și ca actor atât în teatru cât și în film pe plan european, ca unul dintre cei mai importanți artiști reprezentativi ai generației sale-. să nu mai fie invitat să lucreze în România, și în general în teatru, pentru că TATĂL(!) său este apropiat actualului guvern al Ungariei, altminteri format printr-o mare
majoritate în urma unor alegeri libere și democratice.
Culpabilizarea copiilor pentru presupusele crime sau păcate ale părinților făcea parte atât din ideologia și politica de cadre stalinistă, sau maoistă, cât și din cea hitleristă. Aici se împacă foarte bine comunismul și fascismul. Nu este nevoie, cred, să enumărăm zecile de milioane de victime ale genocidurilor comise în urma aplicării acestor idei în gulaguri și lagăre de concentrare.
Este de ajuns să ne aducem aminte de anii’50 ai blocului țărilor socialiste, de regim sovietic, unde sute de mii de oameni au fost executați, băgați în pușcărie, trimiși la muncă silnică, omorâți în condițiile inumane ale penitenciarelor politice, împiedicați să intre la facultate, să ocupe poziții în învățământ, să-și exercite meseria sau profesiunea de artist pentru că aveau “ origini nesănătoase”, părinți intelectuali, aristocrați, chiaburi, burghezi, “dușmani ai poporului”, “agenți ai puterilor dușmane, imperialiste” etc..
Într-o democrație, oricât de încinse ar fi spiritele în încleștarea unor dispute ale căror subiect s-a depășit și s-a pierdut de mult în focul extrem al atacurilor la persoane, generate de întunericul orgolios al aplicării ideologiilor progresiste și obscure, răspândirea unor asemenea idei este extrem de periculoasă și nu are ce căuta în discursul public. Ca tată a trei copii, pot spera doar, că distinsa autoare, oricât de mult ar dori desființarea pluralismului, a multitudinii de opinii libere și instaurarea unei singure ideologii valabile, care include și eliminarea dușmanilor de clasă, nu va ajunge niciodată într-o poziție de putere- spre care tinde vizibil- de unde ar putea pune în practică planurile ei de “ reformare a eticii”. Pentru că de aici e doar un pas până la deportare.
Gabor Tompa
Director General al Teatrului Maghiar de Stat Cluj
Președinte al Uniunii Teatrale din Europa