Marinela Țepuș și Crenguța Manea – adică eu, tot teatrolog, tot spectator de profesie și iremediabil sedusă de teatru, de scenă, de culise, de repetiții – au mai colaborat și nu o dată, cu entuziasm, cu toate eforturile profesionale cerute, necondiționat, dincolo de confort; am lucrat completându-ne, armonizându-ne, polemizând zile și nopți, înfuriindu-ne reciproc, necedând niciuna sau recunoscând că ne-a luat valul, dar mereu „slujind cauza”.
Nu scriem la fel, Marinela și eu; o facem chiar foarte diferit; cum anume, veți afla. Ne adresăm tot Dvs., spectatorilor pasionați de teatru. Vă propunem să ne cunoașteți opiniile citind; e un fel de a vă povesti, de ne întâlni cu spectacolul după ce am plecat din sală, de a relua imagini pe care memoria noastră le-a păstrat; imagini, emoții, întrebări, gânduri care se pot întâlni cu ale altor oameni pentru care teatrul nu e numai un moment monden sau de divertisment.
Marinela Țepuș m-a invitat într-un spațiu de dialog creat de ea; deocamdată, sunt puțin musafir și încerc să mă port așa cum se cade; nu știm cum vor evolua politicile și strategiile teatrale – „… noi știm ce suntem, Doamne, dar nu știm ce vom fi”, începem într-un moment în care armele nu tac, iar Muzele încearcă să mențină trează nevoia de bine și frumos a fiecărui om.
