Festivalul Internațional de Teatru „Elvira Godeanu”
13 – 28 mai, 2022
Postura de victimă are și avantajele ei. Așa s-a făcut că, îndată după ce am fost demisă din postul de manager al Teatrului „Nottara”, am primit mai multe invitații la festivaluri, iar prima a fost la cel de la Târgu Jiu. Mărturisesc, am fost surprinsă, pentru că pe managerul Teatrului „Elvira Godeanu” îl cunoșteam destul de vag și doar de pe grupul directorilor de teatre (WhatsApp). Pe de altă parte, pierdusem deprinderea de a merge pe la evenimentele teatrale din țară; socoteam că a fi manager de teatru în București înseamnă a-ți dedica exclusiv forțele și timpul instituției pe care o aveai în grijă și colegilor. Am pierdut și deprinderea scrisului, ocupându-mă mai mult de proiectele și bilanțurile bugetare, de rapoartele de evaluare, de raportările săptămânale/ lunare/ trimestriale/ anuale, de demersurile pentru începerea lucrărilor de consolidare (multe din aceste activități dovedindu-se a fi fără rost). Am pierdut și prieteni cu care mergeam pe la festivaluri (unii s-au petrecut de pe această lume, alții nu mai bat drumurile, iar alții s-au lăsat de critica de teatru pentru alte profesii mai avantajoase financiar). A trecut o pandemie peste întreaga planetă și, inevitabil, viața noastră s-a schimbat mult. Așa că am ajuns la Târgu Jiu cu un soi de stinghereală, întrebându-mă cum aș putea fi de folos unui teatru care-și duce, ca mai toate teatrele din țară, poate și de pe planetă, greu zilele, cu fonduri puține și cu dorințe mari de afirmare. Oamenii de acolo m-au întâmpinat cu generozitate, cu prietenie, mi-au înmânat vestita sacoșă de festival, care cuprinde întotdeauna un afiș, un program, un ecuson, posibil și un tricou sau o umbrelă cu sigla evenimentului, a teatrului și a ordonatorului de credite. Mi-au făcut câteva recomandări, mi-au spus ce teatre, ce personalități au fost și/sau aveau să vină în micul lor oraș. Am fost cazată într-o pesiune cochetă, așezată chiar în fața parcului în care se află vestita Poartă a Sărutului și la fel de vestita Masă a Tăcerii.
Firește, ca peste tot pe unde ajung, întâi de toate, am constatat că orașul e mult mai curat, mai îngrijit decât este Capitala noastră ce se dorește a se numi europeană. Apoi m-am lăsat în grija plăcerii de a merge la spectacole. Erau puse în așa fel încât le puteai vedea pe toate în fiecare zi. Cam două reprezentații (una la sediul teatrului și una în Piața Mare) și Clubul Festivalului. Au mai fost și câteva lansări de carte, conferințe, întâlniri cu personalități precum Matei Vișniec și George Banu. În cele trei zile cât am stat la Târgu Jiu, cu ajutorul gazdelor, am reușit să mă desprind de cotidianul bucureștean, de amărăciunea nedreptăților evidente care s-au făcut la evaluările managerilor bucureșteni și mi-am adus aminte cât de bine îmi era pe vremea când colindam țara și scriam despre evenimente culturale. Am luat hotărârea de a redeveni cronicar dramatic cu legitimație în regulă, așa că am solicitat Doamnei Președintă Oltița Cîntec reînscrierea în AICT.ro, de unde plecasem în 2016.
Am avut ce vedea. Organizatorii au adunat laolaltă teatre prestigioase, care au venit cu spectacole de succes, și au prezentat propriile producții într-o atmosferă agreabilă.
M-a impresionat faptul că, seară de seară, sala cu câteva sute de locuri era plină ochi și că se aplauda, la sfârșit, cu frenezie. Mi-am dat seama că, deși tecuse peste noi o pandemie cu restricții draconice, lumea are încă nevoie de teatru și că atât directorul teatrului, actorul Cosmin Brehuță, cât și directorul artistic al festivalului, criticul Ion Parhon, au intuit perfect ce trebuie să selecteze pentru spectatorii urbei: comedii (dulci, amare, spumoase, satirice), spectacole care pot fi prezentate, la lăsatul serii, în aer liber și concerte susținute de cântăreți cunoscuți pentru Clubul festivalului. Și așa festivalul a devenit o sărbătoare a orașului, cum cele mai multe asemenea manifestări ar trebui să fie. Organizatorii au speranțe mari, doresc să dezvolte evenimentul făcându-l de anvergură internațională, Chiar și în acest an au avut câteva teatre invitate din Republica Moldova, Franța, italia.
Însă mai multe trupe din străinătate înseamnă mai mulți bani de la autoritate. De ce ar trebui să fie mai generos ordonatorul de credite cu acest festival? Simplu, pentru că i-ar putea aduce turiști (e un oraș impregnat cu personalitatea lui Brâncuși) și un plus de imagine. Pentru că există un public deschis, inteligent. Pentru că investiția în cultură înseamnă, pe termen lung, orășeni civilizați, educați.
În cele trei zile am văzut producții ale Teatrelor: „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Odeon și Act din București, m-am întâlnit cu colegi pe care nu-i mai întâlnisem de dinainte de pandemie, am vizitat orașul respirând mirosul teilor înfloriți și m-am bucurat că sunt om de teatru.
Mulțumesc, Domnule Cosmin Brehuță, pentru că m-ați readus, cu o simplă invitație, la profesia de bază, aceea de cronicar dramatic, pe care nu va putea să mi-o fure nimeni. Mulțumesc pentru delicatețea și eleganța cu care m-ați primit pe mine și i-ați primit pe ceilalți oaspeți. Uneori, un festival e bine să aibă imaginea unei seducătoare familii care își dorește mulți oaspeți. Iar de prezența acestor invitați poate profita comunitatea iubitorilor de teatru.
P.S. Între timp, managerul Cosmin Brehuță a avut evaluarea finală și a luat o notă sub 9.00, care îl împiedică să ia un nou mandat în cadrul unui concurs închis, dar care i-ar fi permis, dac-ar fi dorit, să participe la concursul organizat în mare grabă. Însă, în asemenea împrejurări, se știe că e vorba doar de… figurație. Pentru că acolo comisia a fost „pe bune”, nimeni nu a luat concursul, așa că va fi organizat din nou!
