„Cazul” Felix Alexa

-

(Abuzul cu tentă de compromis)

De câteva zile, Facebook-ul a luat foc. Mă rog, o anume parte a acestuia, cea apropiată mediului teatral. Se dezbate, cu iz de vendetă, ”chestiunea” de abuz sexual exercitat de către Felix Alexa asupra fostelor sale studente. Declarațiile sunt multe și incriminatoare, însă doar una dintre (ex) studentele (presupus) abuzate își dezvăluie identitatea: se pare că abuzul a fost săvârșit acum 6 – 8 ani, iar, între timp, respectiva domnișoară a renunțat și la teatru, și la țara de origine. E o dovadă de mare curaj, într-adevăr, să aduci acuzații unui fost profesor în asemenea împrejurări! Și să mărturisești că, după ce au băut o sticlă cu vin în barul de lângă teatru, ”regizorul a invitat-o să continue discuțiile în garsoniera unde era cazat. Pe drum a cumpărat o sticlă de vin.” (RISE PROJECT, Catedra de abuz / 28.11.2022)

Celelalte domnișoare (presupus) abuzate fac declarații sub pavăza ”anonimatului”. Tot pline de cutezanță. Din câte știu (și știu sigur), conform legii, reclamațiile anonime nu sunt valabile, dar pot distruge, cu ușurință, imaginea/ cariera unui om. Mai mult decât atât, faptele (presupus) abominabile ale profesorului-regizor Felix Alexa s-au petrecut cu mai mulți ani în urmă. Fetele (presupus abuzate) au devenit, între timp, femei; unele s-au căsătorit și au sau nu au o carieră în domeniul teatral. Nu e cazul să dezvolt aici. Cum nu e cazul nici să-l apăr pe profesorul-regizor Felix Alexa.

Dar cred că e momentul să deslușim (și) adevărul (de) dincolo de explozia de comentarii belicoase împotriva (presupusului) abuzator, împotriva rectorului UNATC și împotriva președintelui UNITER.

Dacă ne gândim bine, nu demult, a mai fost supus oprobriului ”cazul” Șerban Puiu (și el regizor, și el profesor la UNATC). A devenit subiectul perfect, pentru că el însuși a mărturisit, cu nonșalanță, despre propriile abuzuri ca despre niște fapte de vitejie ale tinereții. Doar că neavând cine știe ce anvergură în breaslă, a fost rapid (făcut) uitat. Felix Alexa are calibru, poate stârni un imens scandal și este cunoscut pentru ieșirile lui nu tocmai ortodoxe din mediul public. Nu doar față de studente, ci față de toată lumea. Limbajul său colorat, direct, pigmentat cu ironie, adesea bășcălios, a constituit, de multe ori, obiectul unor dispute aprinse. Fiind un mare artist, i s-au trecut cu vederea astfel de răbufniri (mai ales că nu erau/nu sunt singulare în peisajul cultural românesc). Sunt (bine)cunoscute și multe din legăturile sale amoroase cu foste studente. S-a afișat cu ele la teatru. Le-a prezentat prietenilor, cunoscuților. Cu unele a locuit, împreună, ani de zile. Pe unele le-a ajutat să-și înceapă cariera. Nu pot să nu mă întreb: printre cele care se declară, sub pseudonim, după decenii, abuzate, câte i-or fi fost iubite, câte or fi fost fascinate de personalitatea sa năvalnică, câte or fi fost interesate de un posibil sprijin la început de drum? Nu spun c-ar fi fost moral, dar atrag atenția că ar fi putut fi vorba de ”interes reciproc”, de compromis mai mult decât de abuz.

Sincer, cred că declanșarea acestui scandal, ce crește asemeni bulgărului de zăpadă care se tot rostogolește, are mai multe conotații: se lovește într-un mare artist (ajuns la maturitatea carierei), se lovește într-un profesor de succes, se lovește în președintele UNITER, se lovește în rectorul UNATC și chiar în universitatea, respectabilă, până mai deunăzi. Socotesc, mai degrabă, că e vorba de un posibil schimb de generații, care se vrea făcut rapid și cu maximă ”eficiență”. E un ”trend” nu-i așa? Au fost evaluați ABUZIV, la începutul anului, majoritatea managerilor bucureșteni de teatru. Unii au fost schimbați, alții și-au dat demisia. Apărătoarele dreptății de acum au tăcut mâlc atunci. Deși abuzul de putere era evident și poate fi urmărit pe site-ul PMB (înregistrarea video a etapei a II-a, interviul, în cadrul evaluărilor managerilor bucureșteni de teatru pentru anul 2021), iar unul dintre abuzatori era chiar/tot… Șerban Puiu. Oare, pentru că făcea parte din strategia unor ”schimbări necesare”,  vocile revendicative de azi au trecut atât de grațios peste acel eveniment? Tind să cred că ceea ce se întâmplă acum este exact continuarea acelui tip de ”reformă” teatrală început de PMB odată cu evaluările managerilor pentru anii 2020 și 2021 (ani pandemici).

Deocamdată se dă tare cu bolovani (verbali) în Felix Alexa, reproșându-i-se  comportamentul inadecvat de acum două decenii, uitându-se de prezumția de nevinovăție, de faptul că reclamațiile sunt anonime, de faptul că ”abuzurile” a fi putut fi, în fond, niște flirturi și/sau relații liber consimțite, poate chiar plăcute în anumite situații… Se insinuează faptul că asemenea comportament este generalizat în UNATC, că senatul și rectorul nu iau măsuri, că președintele UNITER nu exprimă un punct de vedere clar. Mâine, asemenea insinuări vor deveni leitmotivul altor articole de gen. Se va striga din toată inima și cu multă abnegație: ”Jos, rectorul UNATC! Jos, decanul UNATC! Jos, președintele UNITER!”. Și, foarte posibil, se va finaliza ”reforma” mult râvnită, prin simpla cocoțare a unor oameni de tip nou în posturi/ funcții la care, acum doi-trei ani, aceștia nu ar fi putut să viseze măcar. E timpul lor, a celor ce se ascund sub masca dreptății absolute și care profită, din plin, de slăbiciunea/ slăbiciunile semenilor, a unei bresle fără personalitate, a unei societăți sărăcite, dezbinate și temătoare.

Oare cât mai avem de așteptat până când ”reputația nepătată” va lua locul unei cariere durabile și a culturii minim necesare pentru obținerea unor posturi/funcții în teatrul românesc?

Mă tem că acuzațiile de abuz sexual la adresa lui Felix Alexa sunt cel mult niște biete compromisuri pe care le-au făcut fostele studente pentru vreun avantaj (obținut sau nu). Nu cred că ”abuzul sexual” poate exista fără aprobarea (tacită a) ”victimei”. O spun în calitate de femeie, care nu a fost ferită de încercări de abuz, dar care a știut să refuze și/ sau să se apere. O spun cu fermitatea femeii care a atacat abuzurile (de orice fel, exact în momentul în care au avut loc, nu după decenii), atrăgându-și, adesea, dezaprobarea colegilor de breaslă pentru lipsa de ”diplomație”, pentru franchețea/ asperitatea declarațiilor. Însă cred (și) că există o doză mare de misoginism în societatea românească, nu doar în teatru. Iar acum, este în plin proces de evoluție un feminism exacerbat. Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Deocamdată, aștept oprobriul devoratoarelor/ devoratorilor de senzațional.

Marinela Țepuș
Marinela Țepușhttps://tepusa.ro
Este teatrolog și filolog. A fost secretar literar la Teatrul George Ciprian din Buzău, Teatrul Fani Tardini din Galați și la Teatrul Nottara din București. A fost directorul Teatrului Nottara din București și al Teatrului George Ciprian din Buzău. A primit, în 2018, Premiul Președintelui UNITEM pentru management, în cadrul Galei Premiilor UNITEM, ediția a XVII-a, iar în 2019, Premiul de excelență, în cadrul aceleiași Gale, ediția a XVIII-a. Activitate publicistică Din 1997, este critic de teatru, publicând (în calitate de redactor/ colaborator) cronici, interviuri, anchete, portrete, reportaje, în revistele: Scena, Luceafărul, Teatrul azi, Diagonale, precum și în ziare/ suplimente culturale: Rampa (Ziarul AZI), Ziarul de duminică, Gazeta Teatrului Național, Cotidianul, Adevărul literar şi artistic. Este membru UNITER și AICT.ro

Distribuie

Articole recente

Categorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Comentarii recente